Publicat în Gânduri...

O viață moartă sau o moarte vie?

ying-yang-yin-black-duality-56938

Pătrunsă de fiorul trăirii pe care îl soarbe cu nesaț, scânteia de smoală se tot dilată răspândind valuri sugrumătoare de fiori reci, sloiuri de gheață. În străfundurile pământului, pe tronu-i etern de foc, întunericul se înnegrește mai mult, înghițind steluțele ce devin tot mai plăpânde. Strălucirea radiantă a vieții aproape nu se mai vede, asumată de nebuloasa țesută  împrejuru-i de întunericul stăruitor. Corbii își flutură aripile negre prin văzduhuri prevestind moartea și îndemnând la aplecarea spre judecată. Însă, fără incandescența luminii, autocunoașterea nu poate fi atinsă ca spiritul să se elibereze din ceața tot mai apăsătoare. Nici măcar timpul cu înțelepciunea ciclurilor lui nu mai șlefuiește spirite, nu le mai aprinde. Acum Fiii Omului caută numai strălucirea trecătoare– scrum și cenușă, se zbat cu disperare să stăpânească într-un fel sau altul lumea și fără să-și dea seama ei mor trăind și totuși moartea îi înspăimântă… Zei nemuritori, creați să stăpânească timpul și spațiul, se mulțumesc cu agonia morții neștiind ce putere minunată dețin în acele emisfere cerebrale. De mult nu mai zboară, au orbit și surzit – nu mai aud chemările gemenilor lor din care au fost desprinși, nu mai ridică ochii spre frații din ceruri – Fiii luminii. Om și înger – apă și foc, un întreg rupt în două: unul să stăpânească pământul și celălalt cerul. Omul, cu trupul secat de apă vie, simte pârjolul mistuitor, dar nu înțelege arderea astrală dinăuntru-i. Înșelat de propriile patimi, se chinuie din răsputeri să o împace cu toate bucuriile palpabile ale lumii. Aleargă, aleargă fără astâmpăr… neîncetat fără rost.  Caută adevărul, în loc să și-l asume. La rândul lui îngerul fără lumina adevărului, a focului corpului de jos, își pierde strălucirea până dispare înghițit de neant. Dedesubt, în Tartar, moartea își întinde satisfăcută tentaculele și deasupra în corpurile apei amorfe, visând să stingă eterna lumină a corpurilor cerești și noaptea-i murie să domnească. Jugul vâscos de întuneric înhăma de bună voie spirite într-o anormalitate devenită pentru majoritate normală. Ignorând esența Omul evoluează numai pe culmile unei cunoașteri pur științifice, mecanizate, încăpățânându-se să trăiască moartea și nu viața.