Publicat în Gânduri...

În al 9-lea cer…

Shadows Earth

„Uau… sunt în al 9-lea cer!” îmi spun de fiecare dată când vibrez de bucurie. Ciudat acest etalon maxim al fericirii, nu? De ce în al 9-lea și nu în al 10-lea cer?

Să fie pentru că cifra 9 încheie un ciclu și începe altul.

Dacă după 9 luni de gestație în pântecul mamei, se naște omul. Oare tot de o gestație de 9(ceruri) în pântecul universului are nevoie pentru a renaște… ?

Mă gândesc că aceste 9 ceruri proiectează o călătorie inițiatică de percepere a sinelui și reconectarea lui la sursa primordială. Iar odată ce ajungi să te cunoști cu adevărat, în fața ta niciun obstacol nu va mai fi de netrecut. Basmele care ne sunt povestite în copilărie, ne ajută… dau startul inițierii.

„Trebuie să te Naşti din Nou pentru a putea intra în Împărăţia Cerurilor” (Ioan 3:1-15)

Publicat în Gânduri...

Trai împăcat…

Ca în fiecare dimineață deschid ochii chiar înainte de ivirea zorilor. De pe marginea patului îmi arunc privirea așa prin sticla ferestrei, sus în văzduhul senin. Strălucirea neobișnuită a unei stele îmi atrage atenția, socotind după felul atât de puternic în care radiază lumină, mă gândesc că se apropiase destul de mult de pământ. Un semn. Pesemne prevestește ceva important, îmi spun în gând, fixând fermecat aureola argintie dimprejuru-i, în timp ce îmi fac cruce. Cu siguranță se născuse un om însemnat sau poate aștepta pe unul să-l ridice pe celălalt tărâm. Încet, încet, întunericul este deșirat de crepuscul și frumoasa stea alături de celelalte se contopesc în haina-i albă.

„Hei, hei”, oftez eu, încă sub vraja acelei luciri ademenitoare. Cu sufletul vibrând de emoție mistică îi mulțumesc Domnului pentru că-mi îngăduise să văd și o asemenea minune cerească. Mai vioi ca la douăzeci de ani, mă pun în mișcare. Precum se cuvine într-o zi de mare sărbătoare, mă spăl, îmi aranjez barba albă și îmi îmbrac hainele cele bune. Rup un codru de mălai de pe masă și-l arunc câinelui care mă așteaptă cuminte lângă ușa pridvorului, apoi mă îndrept spre staul oilor.

„Ei bine, bag de seamă că-n dimineața asta nu vă este prea foame” le zic eu, neauzindu-le behăiturile obișnuite și nevăzând să se îmbulzească ca de obicei la portiță. Cu capetele îndreptate spre mine mă privesc tăcute, într-un fel straniu și tainic. Numai Coșuta, Birca și Țurcana mai scot câte un behăit care-mi sună plin de jale. Deodată ceața de pe ochi mi se ia, încât le pot citi tristețea.

„Hei, hei, înțeleg că mi-a sosit și mie vremea. Ca să vezi, steaua aia frumoasă pe mine mă așteaptă! Ei bine, rămâneți cu bine dragele mele dragi” îmi iau eu rămas bun, mângâindu-le și îmbărbătându-le pe fiecare în parte. Cum astăzi nu aveau să fie scoase la păscut, le umplu ieslea de fân și troaca cu apă. După care liniștit și drept ca un brad ies până în dungă și-l strig pe Gheorghiță.

–’neața taico Gligă, mă salută el dintre mioarele lui, din cealaltă bătătură, în timp ce scurtează distanța. Unde-s oile, nu le-ai scos?

–Îți merge telefonul ăla al tău?

-Cum să nu, taico, e ultima generație. Cu ăsta până și-n Croul Iovanului am două linii semnal, se laudă feciorul cu păr bălai, apropiindu-se să-mi strângă omenos mâna.

-Bine măi Gheorghiță, atunci te rog frumos să-l suni pe Mitru al meu și să-i spui să urce aici…

-Păi, s-a întâmplat ceva… ? mă întrerupe el, îngrijorat.

-Mă însor, astăzi e ziua mult așteptată… !

Fluieră feciorul, izbucnind în râs.

-Ehai, ce spui, taico?

-Sună-l mai întâi pe Mitru, și-apoi îți povestesc despre mireasa mea.

Feciorul  se uită curios la mine. Își scoate telefonul din buzunar, iar după câteva secunde aud vocea nepotului meu.

-Da, Gheorghiță.

-Sunt aici cu taica și-mi spune să urcați la poiană!

-Mitre, te salută taica, îmi salut eu, cu glas plin de vitalitate nepotul. Știu că vă schimb planurile care vi le-ați făcut pentru astăzi, dar urcați neaparat aici și spune-i Ioanei să-mi pregătească hainele cusute de baba mea pentru cununie… Mă duc, dragul taichii! Să ai grijă de mumă-ta, de copii, de oile și câinele meu… Să ai grijă de casă și sfântul ei nume! Bunul Dumnezeu să vă aibe în pază pe toți! În aceeași clipă cuprind cu privirea poiana în plină înflorire; locurile dragi pe care le bătusem de mii și mii de ori la pas, râul, muntele… Îmi scot din cingătoare fluierul și-mi încep doina de dragoste… O sută de ani împăcați de trai bun în astă lume!