Publicat în Pași în trecut, Recenzii

Pasi in trecut de Lina Moaca – o incursiune in arhiva unei glorii stinse

După „ Oameni, îngeri şi demoni”– un fantasy seducător şi „Valuri de viaţă” -un romance tulburător, am fost sigură că „Paşi în trecut” mă va surprinde plăcut şi nu m-am înşelat. Cel de-al treilea roman al Linei Moacă poate fi descris simplu prin SUPERB. Nu doar că mi-a furat întreaga atenţie, ci m-a uimit cu documentarea amplă şi construcţia minuţioasă a subiectului şi a personajelor. E genul de poveste wow pe care mi-am dorit să o lecturez şi sunt bucuroasă că am avut ocazia să călătoresc prin pagini de istorie, de viaţă, de iubire.

14398148_1177002085705229_417659427_nLina, ai reuşit încă o capodoperă literară! 🙂 Felicitări pentru scriitura deosebită, de fiecare dată impresionantă şi profundă.

„Toate-mi par suspendate în depărtările trecute ale timpului, undeva în preistorie.”

Banatul anului 2016 evidenţiază atât peisaje mioritice ce par desprinse din poveşti cât şi încrâncenarea oamenilor din partea locului de a păstra vii tradiţiile, obiceiurile străbune şi portul popular. Sunt puse în lumină războiul dintre generaţii şi lupta continuă dintre nou şi vechi care transformă majoritatea comunităţilor într-un mix de tradiţional şi modern, mix pe care autoarea îl redă foarte bine, exemplificând pe familia primarului.

„E o tradiţie de veacuri, iar tu ştii foarte bine că aici la noi în sat, tradiţiile se respectă cu sfinţenie.”

Încă din primul capitol, discuţia dintre tată şi fiul de douăzeci de ani subliniază diferenţele de opinie, dar şi felul în care datinile se pierd încet în negura vremii, înghiţite de noi valori, principii, modalităţi de existenţă. Îi putem spune evoluţie, progres, avansare sau adaptare la trecerea timpului. Cu toate acestea, oricât de conştienţi am fi de faptul că nu putem opri schimbarea cifrelor ce alcătuiesc anii din calendar, realizarea pierderii trecutului, a obiceiurilor ce ne definesc ca popor … doare. Doare atunci când scurgerea nisipului din clepsidra universală ne anulează pe noi, cei ce am fost cândva.

romania-300x200
Sursa foto: pinterest.com

„Ce se vede cu ochiul trece, toate astea sunt plăceri scurte, înşelătoare, care nu te vor umple, ci te vor goli. Fii înţelept şi nu te lua după ele, că viaţa e una. Nu ţi-o lăsa furată, trăieşte-o sănătos chiar de la început!”

Atunci când Dragoş este pus în situaţia de a-şi ajuta tatăl în campanie şi de a îmbrăca un vechi port popular ce aminteşte de vitejia neamului de Mocani din care face parte, lucrurile par să o ia razna în familia primarului. Tânărul este dezgustat de idee şi jenat să apară în faţa mulţimii purtând asemenea vechitură. Refuză categoric să îmbrace „antichitatea” şi nu îşi ascunde părerile referitoare la oribilul strai popular. De partea cealaltă, tatăl vede costumul ca pe o mândrie, o amintire preţioasă a curajului care a însoţit neamul lor.

Tatăl şi fiul se înfruntă verbal şi senzaţia este aceea IERI şi AZI puşi faţă în faţă. În timp ce AZI urlă „Eu sunt prezentul. Eu contez.”, IERI pare să zâmbească melancolic şoptind „Fără trecut nu ar exista niciun prezent.”.

„– Asta e normal? scuipă el dezgustat. E moda desfrânată a Satanei!

Zâmbesc.

– Trebuie să recunoaştem că dacă e aşa, cu o astfel de reclamă, iadul tentează mai mult decât raiul.”

Dincolo de replicile acide, pe alocuri amuzante, există o seriozitate nerostită în toată discuţia. E ca şi cum jena fiului de a îmbrăca portul vechi declanşează conştiinţa părintelui care decide brusc să le insufle copiilor săi spiritul de muncă şi iubirea faţă de locul natal.

Atât Dragoş cât şi sora lui, Any, ambii destul de răsfăţaţi şi neînvăţaţi cu greul, se trezesc puşi la muncile câmpului. Deşi nu sunt obişnuiţi, aceştia trebuie să îi facă tatălui furios pe plac dacă vor să revină la traiul de huzur din Timişoara.

„– Eu să tai lucerna? repet contrariat. Cum să o tai?

– Cu coasa, cum o taie pe aici toată lumea, mă lămureşte el iritat.”

Din 2016, aterizăm în anul 97. Neamul de Mocani atât de lăudat în familia lui Dragoş devine cunoscut cititorului. Facem cunoştinţă cu Auraş Mocan, flăcău falnic, mândru, plin de viaţă şi călit în muncă. Auraş are vârsta lui Dragoş şi acelaşi aer rebel pentru vremurile în care trăieşte. Cei doi sunt asemănători, dar, în acelaşi timp, atât de diferiţi. În timp ce Dragoş e obişnuit să obţină totul pe tavă, dacul munceşte asiduu pentru a avea ce pune pe masă.

În lumea lui Auraş totul pare desprins dintr-o veche carte de legende istorice. Obiceiuri şi credinţe de care astăzi mai amintesc doar bătrânii de la sate populează povestirea. Regionalisme care sună cunoscut, dar care nu au rezonanţă în limbajul modern, se regăsesc în vorbele personajelor. Reguli sociale care azi ar stârni zâmbete guvernează soarta oamenilor şi ocupaţii vechi de când lumea umplu timpul locuitorilor provinciei Banatus din anul 97.

dacian-woman-226x300Sursa foto: pinterest.com
Se păstrează însă sângele clocotitor şi pasiunea intensă. Atât Dragoş în prezentul modern, cât şi Auraş în trecutul glorios, trăiesc la maxim momentele de iubire tumultoasă, iar alegerile lor sunt făcute în mare parte cu inima.

„Fir-ar. E atât de dulce. Are gust de fragi. Într-o procesiune firească, o lipesc mai tare de trupul meu încordat ca oţelul, să-mi simtă puterea şi s-o dorească.”

„Bag de seamă, năvala sălbatică a dragostei nu poate fi înfrânată, e distrugătoare.”

Urmărim destinul lui Auraş Mocan, transformarea lui într-un bărbat curajos şi în acelaşi timp soţ devotat şi pasional. Suntem alături de el atunci când alege, când luptă, când iubeşte, când dă totul pentru patrie şi idealurile în care crede. Îl admirăm, îl încurajăm, îl aplaudăm şi îi invidiem uneori determinarea. Oare va putea vreodată Dragoş să se ridice la nivelul predecesorului său? Are tânărul modern ceva din bărbatul care a fost Auraş? Mai există astăzi sentiment naţional şi respectare a trecutului? Cât valorează azi faptele glorioase scrise cu sânge în istorie? Şi mai ales … mai ştim să iubim pur şi simplu, cu pasiune, fără aşteptări şi interese? Paginile întoarse cu siguranţă vă vor oferi o nouă viziune asupra prezentului în timp ce destinele îşi urmează cursul.

Dulceaţă amestecată cu agonie, pasiune şi urlet de luptă, durere, speranţă, tărie sunt agitate şi amestecate într-un blender, iar rezultatul este un final cu adevărat răvăşitor, o lecţie de iubire, curaj şi credinţă.

„Fără îndoială puterea n-o primeşti în dar de la viaţă, ci o dobândeşti din lupta cu ea.”

Romanul Linei ne poartă paşii într-un trecut apus, pe care, doar inimile înflăcărate şi cărţile cu coperte zdrenţuite de vreme îl mai fac să reînvie. File de istorie transformate în poveste prind viaţă în faţa cititorului căruia i se transmit gânduri, emoţii, pasiuni şi idealuri ce au guvernat o perioadă aflată sub semnul lupului şi al vitejiei.

dacia-300x218Sursa foto: pinterest.com
Cuvintele curg şi le simţi creând fiori în propriul trup. Şi da. Preţ de un număr de pagini citite, toată mizeria prezentului, tot gustul amar lăsat zilnic de actualitate, tot cotidianul haotic şi tăios dispar topindu-se în gloria unui trecut care te face să fii mândru de neamul tău. Sună ciudat, dar acesta este sentimentul pe care „Paşi în trecut” îl creează.

Datinile, ritualurile, înţelepciunea condensată în vorbe de duh şi credinţele în zei şi zâne sunt animate de frazele construite de autoare. Reuşesc să iasă din paginile cărţii, să acapareze, să te tragă în universul dispărut dar veşnic arzând al trecutului.

„Jăraticul se va aprinde, la fel ca alesul. Cel de Sus ne spune că biruinţa va veni numai odată cu ultimul jar înghiţit.”

Cunoştinţele Linei în materie de istorie îşi spun cuvântul în carte, documentarea este evidentă şi înclinaţia spre partea religioasă dă poveştii un aer mistic.

Am savurat romanul care a reuşit să mă plimbe înapoi în timp şi mi-a lăsat răgazul să inhalez o gură de oxigen nepoluat de prezent. Dulce, nostalgic, clocotitor şi pasional, „Paşi în trecut” redă într-un mod inedit orgoliul pierdut şi inserează într-un prezent tern, un trecut măreţ care demonstrează că gloria e nemuritoare. Un îndemn voalat la regăsirea spiritului dacic ce zace în noi în stare latentă, aşteptând o singură scânteie pentru a izbucni.

Cartea poate fi comandată la editura Librex.

TAGS: AUTORI ROMANI CONTEMPORANI, BOOK REVIEW, CARTI 2016, EDITURA LIBREX, LIBREX, LINA MOACA, NEW RELEASE, NOUTATI LITERARE, PASI IN TRECUT, RECENZIE CARTE, ROMAN ISTORIC

MARYLIYN

sursa: chicklitmagazine

Anunțuri

Autor:

https://linamoaca.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s