Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Valuri de viață – Lina Moacă

Anca și cărțile

Cum am putea trăi fără iubire? Cât de mare este puterea ei de vindecare?

Am știut mereu că fiecare carte are momentul ei potrivit, că fiecare rând vine să aline starea mea, că regăsesc printre pagini încredere și putere. Valuri de viață este o astfel de carte.
Te tulbură, te vindecă, te alină și te lasă să îți revii, te îndeamnă să privești în ansamblu.
Cât ar fi furtuna de groaznică, câte valuri ar mătura țărmul, oricât de puternic ar lovi, într-un final marea se liniștește. E limpede, frumoasă și albastră, cucerește inimi cu măreția și orizontul ei îndepărtat.

Înveți o altă lecție, aceea a iubirii. Iubirea este un cuvânt atât de simplu, dar atât de complex, care include atâtea trăiri, atâtea vise, atâtea speranțe. Câte promisiuni sunt închise într-un singur sărut? Câtă nebunie dulce măsurată în bătăi de aripi de fluturi? Câtă speranță și cât abandon? Iar pe lângă…

Vezi articol original 1.104 cuvinte mai mult

Anunțuri
Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Recenzie „Valuri de viata”

Blogul Cartilor

Coperta_valuri-de-viata

Titlu: Valuri de viata

Autor: Lina Moaca

Editura: Herg Benet

Nr. de pagini: 428

Incepuse sa imi fie dor sa scriu o recenzie. In ultima perioada nu am fost foarte preocupata de carti si tot ce tine de acest lucru, probabil toti avem momente de genul. Nu prea stiu cum sa incep pentru ca in capul meu sunt foarte multe idei legate de aceasta carte si nu as vrea nici sa dau prea mult de la mine, dar nici prea putin..

Dupa cum poate stiti , am primit aceasta carte de la Editura Herg Benet si am hotarat sa fie si prima pe care o citesc pentru ca am fost foarte atrasa de ea de cand am vazut prima data imagini cu continutul.

Actiunea se concentreaza in jurul Irinei, o fata care la varsta de 9 ani si-a pierdut ambii parinti intr-un accident de masina. Din…

Vezi articol original 559 de cuvinte mai mult

Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Recenzie ,,Valuri de viață” de Lina Moacă

raftul ariciului

Coperta_valuri-de-viataNu m-am declarat vreodată adeptul cărților Young-Adult, de dragoste, cu adolescenți care se îndrăgostesc pentru prima dat, pentru că… aceste cărți sunt, în linii foarte mari, clișeice. Rar, dar foarte rar găsesc vreun volum de acest gen care să îmi placă întru totul și să nu simt că mă forțez să îl termin. Ei bine, Valuri de viață, scris de Lina Moacă, este, din punctul meu de vedere, una din cele mai bune creații de acest fel pe care am citit-o.

Pentru început, trebuie menționat că Lina are un stil de a scrie foarte natural, care efectiv curge și de care te îndrăgostești iremediabil. Valuri de viață prezintă cu multă finețe și, în același timp, simplitate, povestea Irinei Albu, o adolescentă care se întoarce, după o perioadă destul de lungă de timp, în București, înapoi la bunicul ei, Dan – moșneagul așa cum îl alintă chiar ea. Clasa a…

Vezi articol original 383 de cuvinte mai mult

Publicat în Recenzii, Valuri de viață

RECENZIE: VALURI DE VIAȚĂ DE LINA MOACĂ

recenzie2bcarte2bvaluri2bde2bviata2blina2bmoaca2beditura2bherg2bbenet2b-2b1
14:46:00 Simona Carti, drama, editura Herg Benet, fiction, Lina Moaca, recenzie carte, romance, Valuri de viata

coperta_valuri-de-viata-424x652Colecția: Cărțile Avern
Gen: Romance, Dramă, Familie, Ficțiune
Format: Paperback
Număr de pagini: 432
Format: 130 x 200 mm
Data apariției: Noiembrie 2015 | Editura Herg Benet | Facebook Herg Benet | Lina Moacă | Facebook Lina Moacă | Fb Valuri de Viață | Goodreads
Sinopsis:
Dacă la vârsta de nouă ani Irina Albu îşi pierde părinţii într-un stupid accident de maşină, nouă ani mai târziu se îndrăgosteşte. Dar nu oricum și nu de oricine. Căile imprevizibile ale tinerei fete sunt cu totul aparte. Cu cât își dorește mai mult să-și trăiască viața, cu atât viața se încăpățânează s-o trăiască pe ea, după reguli implacabile.
Va putea supravieţui o inimă într-un tărâm fără speranţă?
Rating: 4/5

Aproape toată lumea își dorește acea poveste de dragoste minunată, dragostea la prima vedere în care cei doi îndrăgostiți să nu se poată opri din a se privi unul pe celălalt. Dragostea aceea ce te face să te pierzi în ochii celuilalt, să nu te poți gândi la altceva decât la sufletul tău pereche.

O astfel de poveste de dragoste ne este prezentată în Valuri de viață, o carte care m-a făcut să o citesc pe nerăsuflate. Lina Moacă m-a cucerit cu stilul ei foarte frumos, iar elementele romantice pe care le-a inclus m-au făcut să visez cu ochii deschiși alături de protagonista cărții, Irina Albu.

Adolescenta îl are alături numai pe bunicul ei Dan, un moșneag care îi este extrem de drag, el fiind și unica ei rudă în viață. Dorind să nu mai studieze la Paris, Irina revine în București pentru a fi alături de bunicul ei, însă nu își imaginează ce surprize îi rezervă noul colegiu unde are să învețe.

recenzie2bcarte2bvaluri2bde2bviata2blina2bmoaca2beditura2bherg2bbenet2b-2b2Anii de liceu prin care trece Irina, sunt plini de încărcătură emoțională, toată datorată unui crai cu ochii verzi, un tânăr pe nume Robert Groza, sufletul pereche al fetei. Conexiunea lor se face încă de la început, din momentul în care privirile li se întâlnesc.

Relația celor doi evoluează extrem de repede (lucru ce mi-a plăcut, dar în același timp mi s-a părut un pic clișeic), însă e presărată cu extrem de multe obstacole. Care este adevărata identitate a tinerilor, și ce legătură îi marchează de dinainte ca ei să se fi cunoscut, veți afla numai dacă citiți cartea.

Mi-a plăcut faptul că această lectură m-a ținut de multe ori în suspans, misterul înconjurând personajele pricipale. Sentimentul de iubire, ce răsare între Irina și Robert, mi s-a părut un pic forțat, el apărând fără ca cei doi să se cunoască. Cu toate acestea, mi-a plăcut să le aflu povestea, și să trăiesc alături de ei, eu fiind o iubitoare a poveștilor de dragoste de acest tip, chiar dacă par un pic cheesy sau dramatice.

Lectura a fost palpitantă, captivantă, plină de suișuri și coborâșuri. Aproape trei sferturi din carte par să evolueze în direcția cea bună, pentru ca mai apoi să avem parte de un moment care schimbă cu totul viețile Irinei și lui Robert. Pe cât de repede se pot apropia două persoane, pe atât de mult se pot depărta. Acest lucru mi-a demonstrat că lipsa de comunicare, deciziile impulsive, și neîncrederea deplină în cel iubit, pot duce la rupturi care ne pot marca ani de zile, sau chiar o viață întreagă.

Legăturile dintre personaje mi s-au părut frumoase, cea dintre Irina și moșneagul ei fiind printre preferatele mele. Cu toate că intervin secretele în legătura lor, cred că bunicul fetei simte, mai ales pe patul de moarte, că inima ei este pentru altcineva, nu pentru cel care o ispitește într-o pânză mincinoasă a căsătoriei.

De asemenea, legăturile dintre Irina și prietenele ei au fost pe placul meu. La început am fost neîncrezătoare în colegele de clasă care se dau bine pe lângă Irina, dar pe parcurs am fost convinsă de onestitatea prieteniei lor, și m-au făcut să simt mai bine adolescența personajelor care trec prin anii de liceu.

Printre personajele antipatice mie, se numără Victor Sima, un tip bogat, aproape perfect, care ar fi feblețea oricărei fete. Acesta simte că i se cuvinte orice, și o dorește pe Irina Albu în viața lui, nu doar ca prietenă, ci și ca iubită. La început, am strâmbat din nas la intențiile lui, pentru ca mai apoi să simt o oarecare milă pentru el și să îl simpatizez pentru comportamentul lui față de Irina.

Finalul însă m-a scârbit până peste măsură, și nu am putut să mai înțeleg acest personaj orbit de iubire, dar mai ales de dorința de a face tot posibilul pentru a-și împlini dorințele. Am simțit sentimente de ură, și nu am încercat să îi găsesc o explicație pentru acțiunile sale. Toate planurile mârșave ale acestuia, i-au oferit Irinei șapte ani în care nu a mai știut ce este viața, existența ei făcând-o să devină un personaj pus la pământ, cu un comportament pe care nici ea nu și-l mai recunoaște.

Nu doresc să vă dau spoilere multe, și să vă dezvălui aspecte pe care aș dori să le descoperiți singuri, dar pot spune că Lina Moacă a scris o carte foarte frumoasă, pe care v-o recomand cu mare drag! Veți citi despre adolescență, anii de liceu, povești de dragoste, prietenii, drame, familie, invidii, decizii greșite, neîncrederi, minciuni, suferințe, slăbiciuni. Un amalgam de sentimente și momente ce vă vor purta pe parcursul a multor ani din viața personajelor vă vor face să vă simțiți ca într-un carusel, un carusel care se plimbă în valuri asemenea mării, un carusel care reprezintă viața. Vă invit să descoperiți valuri de viață care vă vor aminti de realitatea în care trăiți!

recenzie2bcarte2bvaluri2bde2bviata2blina2bmoaca2beditura2bherg2bbenet2b-2b3Citate:
„Privirea mea se izbește de doi ochi neașteptat de pătrunzători și un fior ciudat cu o forță nedeslușită îmi străbate întregul corp. Electric. Verdele spălăcit devenise dintr-o dată atât de intens, încât mă prinde total nepregătită cu arderea lui. Îmi întorc capul rușinată, cu viteza unui om trezit din visare.
Na! Ce m-o fi apucat să mă uit așa la el, parcă mă hipnotizase. Da. Vrăjită. Cât timp oare stătusem observându-l cum se amuza cu prietenii săi? O clipă? Un infinit? Nu știu. Nu mi se mai întâmplase să-mi atragă atenția cineva în felul acesta. Ridicol.” (p.28)

„Plină de energie, dis de dimineață mă pregătesc de călătorie. Ador Marea Neagră. Farmecul ei, cu luciri de curcubeu auriu, la fiecare întâlnire caută și găsește copilul din mine.
E o zi perfectă, cu adieri de toamnă, ideală pentru o plimbare pe mare. Soarele îmi zâmbește îmbietor. În timp ce aerul blând care răzbate dinspre larg, impregnat cu mirosul de sare, îmi stimulează spiritul și îmi răscolește părul. Fără să mă pot abține, zâmbesc larg la bucuria simplă pe care mi-o provoacă peisajul din jur. O iluzie a armoniei perfecte. Totul e un imens albastru poleit cu aur. Năucitor.” (p.91)

„Deși felul în care se purtase cu mine fusese de neiertat, privirea lui îmi spune acum că nu-i sunt deloc indiferentă. Da, da… Există o conexiune, o legătură vibrațională între noi, ceva ce nu se poate explica, doar simți. De fiecare dată când ochii mei îi întâlnesc pe ai lui, totul din jurul meu dispare, mă pierd înecată în acea profunzime verde.
Acum, eu și el rătăcim într-o altă lume, una doar a noastră, din care nu doresc să mă mai întorc niciodată.” (p.109)

„- Ți-e frig? mă strânge el mai tare în brațe.
– Frig acum, lângă tine? murmur.
Robert mă sărută pe vârful nasului și pe gură, cu ochi luminoși și nerăbdători. În același timp mâinile îi alunecă agale pe spatele meu. Îmi mușcă buzele. Îi mușc limba. Ne purificăm fără aer. Sunt vrăjită. Sunt pulbere de stele. Sclipesc.” (p.211)

„Înainte să apuc să-mi trag răsuflarea, ca o păpușă sunt trasă în îmbrățișări, primind felicitări de la toți. În definitiv, asta și sunt, «o jucărie» în mâinile unei puteri neînduplecate. Fericirea de pe chipul moșneagului meu mă face însă să zâmbesc. Poate până la urmă nebunia asta își are scopul ei. E ceva. Am să zbor fără să mă mai gândesc la nimic, poate și aripile atașate acum spatelui meu sunt bune. Firește. Am nevoie doar de puțin curaj să mă avânt, nu trebuie sa-mi fie frică. Nu m-aș mira, prin nu știu ce străfulgerare, să ating cerul cel mai înalt.” (p.384)

Îi mulțumesc mult autoarei, Lina Moacă, pentru exemplarul oferit în schimbul recenziei mele sincere!

sursă: https://secretelecartilor.blogspot.com.es/2016/06/recenzie-valuri-de-viata-de-lina-moaca.html

Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Recenzie: Valuri de viață – Lina Moacă

O carte pentru fiecare

Synopsis:
Dacă la vârsta de nouă ani Irina Albu îşi pierde părinţii într-un stupid accident de maşină, nouă ani mai târziu se îndrăgosteşte. Dar nu oricum și nu de oricine. Căile imprevizibile ale tinerei fete sunt cu totul aparte. Cu cât își dorește mai mult să-și trăiască viața, cu atât viața se încăpățânează s-o trăiască pe ea, după reguli implacabile.
Va putea supravieţui o inimă într-un tărâm fără speranţă?

Părerea mea:
Unele cărți îți fac cunoștință cu personaje atât de bine conturate încât iei fiecare cuvânt, fiecare lucru ca atare, fără să te îndoiești de ceea ce se întâmplă. Așa mi s-a întâmplat când m-am apucat de „Valuri de viață” de Lina Moacă, prin intermediul ei mi-am adus aminte ce înseamnă să fii adolescent, cât de mult contează familia, prietenii și cum se simte prima dragoste. Autoarea reușește să redea toate aceste aspecte fundamentale, cruciale pentru un adolescent exact așa…

Vezi articol original 765 de cuvinte mai mult

Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Valuri de viata de Lina Moaca

give a little bit more

coperta_valuri-de-viata-424x652Cand totul se termina cu bine, toata lumea e fericita! Era sa fi scris macar bine, dar as fi fost unul care ar fi facut din modestie nu o virtute ce-nvinge vrajmasii, ci care aici contextualizata ar fi prejudiciat calitatea scrierii Linei Moaca. Din Colectia Cartile Arven, Valuri de viata se remarca printr-un admirabil stil literar ce rabdator si minutios fara a starni plictiseala cititorului, el sondeaza universul fiintei umane. Subietul in cauza aici, eroina, o adolescenta, maturizata de voie-de nevoie, nu cu forta, dar accidental si nu la timpul si-n ritmul proprii ei de catre viata. E vorba despre fiica sotilor Albu, Irina, o adolescenta orfana de ambii parinti, cand in copilarie un accident carora acestia le-au cazut victime a deposedat-o de sansa de a fi avut o copilarie fireasca si apoi un curs incomplet strain ei in urmatorii ani.
Aparut anul trecut (in 2015) la editura…

Vezi articol original 1.146 de cuvinte mai mult

Publicat în Recenzii, Valuri de viață

Recenzie Valuri de viață de Lina Moacă

Florinela Alexandrescu

12648127_476447445890943_1951106485_nTitlu: Valuri de viață

Autoare: Lina Moacă

Editura: Herg Benet

Anul apariției: 2015

Număr de pagini: 432

„Nu vezi? Decorez Iadul… Îmi procur răni noi.”

Toate lumea o cunoaște acum pe Lina, în urma romanului  ei de debut Oameni, îngeri și demoni, fiind un roman extraordinar și foarte complex. Însă eu n-am citit primul ei roman, apăruta la editura Herg Benet, însă am primit a doua carte a ei pentru recenzie și pot să spun că m-a impresionat într-un mod plăcut. Aceasta fiind primul roman citit în anul 2016 și care pot să spun că va fi în topul cărților mele preferate.

M-a uimit într-un mod plăcut aceast roman , deoarece e prima dată când parcurg lumea creată de Lina, însă pot să spun că m-a lăsat uimită prin scrierea foarte simplă și limbajul artistic care te uimește. Prin simplu fapt că este scrisă printr-un limbaj simplist, care îți va…

Vezi articol original 996 de cuvinte mai mult