Publicat în Interviu

Interviu cu Lina Moacă, autoarea cărții „Magnetism”

18447908_1374426855973742_1699480133_nEmanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Lina Moacă: Mă numesc Lina Moacă, m-am născut pe 25 mai 1980 și am absolvit Facultatea de Teologie-Istorie. Mi-am petrecut câțiva ani în Portugalia, iar din 2008 locuiesc în Spania. Timiditatea de care sufăr din copilărie m-a transformat într-o persoană introvertită, mereu am avut puțini prieteni. De fapt, prietenii mei sunt aceiași din adolescență. În general, sunt o fire lină, mereu optimistă și cu zâmbetul pe buze.

E.I. Când ți-ai dat seama că vrei sa fii scriitoare?

L.M. După ce am finalizat primul roman, pur și simplu l-am început pe al doilea, apoi pe al treilea… Mi-am dat seama că nu mai pot să mă opresc.

E.I. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice, există vreun adevăr în asta?

L.M. Există în cazul meu, nu pot observa lumea în profunzime decât în singurătate. Apreciez tot ce se întâmplă împrejurul meu în tăcere, așa îmi las sufletul să vorbească, iar imaginația să-mi zboare.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?
L.M. Cu siguranță, ca o pasiune. Deocamdată în România literatura poate oferi scriitorilor ei, cel mult câteva gustări, nu poate fi vorba de un meniu complet pe care să-l primească în fiecare zi.

E.I. Este adevărat că oricine poate fi un scriitor?

L.M. Nu cred că oricine poate fi scriitor, cum nu oricine poate fi mecanic, inginer, medic, muzician…

E.I. Care este cartea în care ai investit cel mai mult timp?

L.M. Timp și sufletește vorbind cel mai mult am investit în seria Oameni, îngeri și demoni.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea „Magnetism”?

simulare MagnetismL.M. Fiecare om are înăuntrul lui o parte luminoasă și alta întunecată, această polaritate yin-yang constituie de fapt dinamica universului printr-o stimulare și transformare reciprocă. Până la urmă totul e o cale de cunoaștere, de autocunoaștere. Nemuritorii din Magnetism au apărut din neputința pe care am simțit-o în fața morții. Acum câțiva ani îmi doream din tot sufletul să existe o ființă cu puteri supranaturale, una care să-mi poată vindeca o prietenă de cancer și, de asemenea, să-mi curețe țara de răutate, de hoție, de tupeu criminal. Astfel, personajul Lilly este un justițiar al dreptății și adevărului, în timp ce fratele ei geamăn își caută locul pe acest pământ.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

L.M. Lectura, muzica, dansul și arheologia. Mă simt foarte atrasă de mistere, de tot ceea ce ține de misticism, de lucrurile ascunse, mai ales de civilizațiile antice, de marile enigme ale umanității.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

L.M. Îmi pot urmări activitatea pe pagina mea de facebook și pe blog. Cărțile sunt disponibile pe site-ul editurii Librex.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii GoodRead.ro?

L.M. Vă mulțumesc! Citiți mult, cărțile ne dau putere, ne îmbogățesc universul interior, prin ele ajungem la noi.

Sursă: https://goodread.ro/interviu-cu-lina-moaca-autoarea-cartii-magnetism/

Reclame
Publicat în Interviu

Interviu cu Lina Moaca

10997335_456340767847194_2276100702954223429_nLina Moaca este autoarea cartilor Valuri de viata si Oameni, ingeri si demoni. Ambele carti se gasesc la editura Herg Benet, unde le puteti cumpara. Va invit sa descoperiti cat mai multe despre ea si sa ii cititi in viitor cartile. Va multumim pentru timpul acordat paginii noastre, raspunzand la intrebari!

Intrebare: Care a fost prima carte pe care ati citit-o?
Lina Moacă: Nu imi mai amintesc cu exactitate, probabil Povești nemuritoare.

Intrebare: La ce varsta ati scris prima carte si cat v-a luat sa o scrieti?
Lina Moacă: La treizeci de ani am scris prima carte, Valuri de viață. Povestea scrisului a inceput pentru mine undeva prin 2009 pe blogul meu, iar de acolo a evoluat mai departe.

Intrebare: Cum s-a desfasurat prima lansare de carte?
Lina Moacă: Eu locuiesc in Spania, de aceea incă nu am avut o lansare propriu-zisă de carte. Totuși, imi doresc o intalnire cu cititorii mei și sper să o am cat de curand.

Intrebare: Considerati ca scriitorii romani sunt mai putin talentati decat cei din strainatate?
Lina Moacă: Nu, in niciun caz. Avem scriitori foarte buni, cu o imaginație bogată și forță de evocare, care știu să transmită mesaje puternice și să confere o direcție spre adanc, spre viu, spre covarșitor.

Intrebare: Top 5 scriitori romani?
Lina Moacă: Nu o să fac un top, pentru că nu-mi plac topurile. Eu cred că fiecare scriitor are ceva aparte, magia lui creează o emoție unică. De obicei, după fiecare lectură a unui scriitor roman mă simt impresionată intr-un anume fel, in care sunt sau nu sunt, mă impămantez sau plutesc. Azi „Pasărea sfantă” a lui Lucian Blaga imi ocupă mintea, prin esența ei cosmică mă insetează de absolut, să urc, să zbor, să-l ating. La fel, cum ieri Bacovia vibra in sufletul meu acorduri sumbre, cenușii, prin corbii lui negri, singuratici și vantul părăsirii care suflă mereu intr-o zare inchisă și rece.
12745841_603995186415084_5089632080509101735_nIntrebare: Dintre cartile pe care le-ati scris, care este preferata dvs? De ce?
Lina Moacă: Oameni, ingeri și demoni. Aici, am incercat să răspund neliniștilor mele interioare; despre suferință, viață și moarte. Ce caută omul pe pămant? Viața pare absurdă, dacă este lipsită de un sens profund pe care moartea să nu-l poată anula, dacă totul se termină cu moartea. In Oameni, ingeri și demoni am găsit rostul vieții in iubire, singura capabilă să ne salveze, să ne transforme in ființe imortale, dar, in aceeași măsură, singura capabilă să ne distrugă, să ne trimită in infern.
Intrebare: Ce planuri aveti pe viitor?
Lina Moacă: Să scriu și s-o fac din ce in ce mai bine.

Intrebare: Ce mesaj transmiteti cititorilor romani?
Lina Moacă: Vă mulțumesc pentru interesul vostru și nu uitați, cărțile vă dau putere, vă imbogățesc universul interior, prin ele ajungeți la voi.

Descriere carte:

Valuri de viata: Daca la varsta de noua ani Irina Albu isi pierde parintii intr-un stupid accident de masina, noua ani mai tarziu se indragosteste. Dar nu oricum si nu de oricine. Caile imprevizibile ale tinerei fete sunt cu totul aparte. Cu cat isi doreste mai mult sa-si traiasca viata, cu atat viata se incapataneaza s-o traiasca pe ea, dupa reguli implacabile.
Va putea supravietui o inima intr-un taram fara speranta?

Oameni, ingeri si demoni:
Gemenii Willy si Lilly, creaturi de-o frumusete neobisnuita si avand puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly isi doreste sa cunoasca oamenii direct, traind in mijlocul lor, si isi convinge fratele sa se mute in Bucuresti. Aici, cei doi o intalnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Desi la inceput Willy nu este de acord cu implicarea lor in problemele muritorilor, la insistentele lui Lilly accepta o casatorie de convenienta cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructiva a tatalui.
Crimele, fatarnicia, rautatea impanzesc orasul si restul provinciilor. Odata ce Lilly se angajeaza sa-i patrunda tainele, pentru ca dreptatea sa triumfe, piramida intunecata se clatina. Insa, in strafundul pamantului, de pe tronul intunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – faureste planuri de atac, asteptand momentul potrivit sa-si surprinda fratele si nepotii.
Povesti despre iubire, dezamagire, speranta, daruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o intrebare revine: oare iubirea, singura, poate schimba lumea?

sursă: cartizburatoare.blogspot.com

Publicat în Interviu

Interviu cu Lina Moacă

12745841_603995186415084_5089632080509101735_n

  1. Pentru cine nu vă cunoaște , cine sunteți dvs?

Sunt Lina Moacă și vă pot spune că prenumele mi se potrivește perfect pentru că, în general, sunt o fire lină, mereu optimistă și, de asemenea, sunt o persoană organizată și disciplinată. Îmi place simplul, însă admir și opulența în opere de artă. Muzica e cafeaua mea energizantă. Plimbările în natură mă relaxează. Familia e starea de care am mereu nevoie.

   2. Când v-aţi dat seama că vă doriţi să deveniţi scriitoare? Cum aţi început să scrieţi?

Nu a existat un moment, doar multe gânduri amestecate. Firește, a trebuit să le organizez și așa am început să scriu.

  1. Pentru dvs scrisul este o pasiune, o profesie sau ceva mixt?

Scrisul pentru mine e pasiune pură, de aceea cărțile mele sunt destul de voluminoase.

  1. Ce cărții ați scris până în acum?

„Oameni, îngeri și demoni” , „Valuri de viață” și tocmai am finalizat un nou roman „Pași în trecut”.

  1. Ce ne puteți spune despre cărțile dvs?

„Valuri de viață” este prima carte pe care am scris-o. O prietenă apropiată a avut un accident de mașină. O secundă de neatenție. Un tir. Două familii distruse. Prietena mea a fost la volan și a scăpat fără o zgârietură, în timp ce colega ei de cameră, studentă la medicină în anul 4, și-a pierdut viața, iar fratele prietenei mele a intrat în comă severă, cu puține șanse de recuperare. A fost o perioadă dificilă, presiunea era oribilă. În acel moment mi-am dat seama că de fapt noi nu ne trăim viața, ci viața ne trăiește pe noi, după regulile ei.

„Oameni, îngeri și demoni” este despre luptele noastre interioare, despre lumină și întuneric, despre bine și rău, despre iubire – singura putere care ne salvează.

„Pași în trecut” este o poveste despre sângele inoxidabil care aduce, uneori când te aștepți mai puțin, trecutul în viitor.

  1. Aţi lucrat vreodată la mai multe romane în acelaşi timp?

Nu, când intru într-o poveste nu mă pot desprinde de ea până la sfârșit.

  1. Ce scrii acum şi ce planuri de viitor ai?

Acum mă străduiesc să creez legendara Atlantida și încerc să speculez reflexia ei în evenimentele contemporane. Planul meu este să duc acest proiect la capăt, în felul în care-mi doresc.

  1. Pentru dvs ce contează mai mult, reacţiile criticilor sau ale cititorilor simpli?

Cred că ambele reacții. Orice cititor devine el însuși un fel de critic; dacă îmi simte emoția la el în piept, e bine, va continua să mă citească, dacă nu se întâmplă nimic înăuntrul lui, atunci evident eu nu sunt pe drumul cel bun.

  1. Cum se vede lumea literară actuală prin ochii dvs de scriitor?

Se vede și sper să se vadă tot mai bine, conturată cu stil, metaforă, zâmbet, poezie, suflet, forță și imaginație. Nu mereu revoltată, pesimistă, fără direcție sau cu o singură direcție.

  1. Ce le transmiteți cititorilor dvs?

Vă mulțumesc pentru mesajele voastre minunate și nu uitați, cărțile vă dau putere, vă îmbogățesc universul interior, prin ele ajungeți la voi.

Mulțumesc!

Și eu îți mulțumesc pentru acest interviu, Denisa Coman!

Publicat în Interviu

Interviu cu Lina Moacă de Stoica Liliana

A little place of library called home

10997335_456340767847194_2276100702954223429_n

Astăzi, am reușit să obțin un interviu cu una dintre autoarele mele preferate, Lina Moacă. Licențiată în istorie și religie, aceasta are în prezent 2 romane publicate și unul în progres intitulat „Pași în trecut”. Cărțile ei au acea magie în cuvinte de care te îndrăgostești imediat, iar eu sper că făcându-vă “cunoștință” cu ea, veți dori să-i achiziționați romanele pe care eu le îndrăgesc atât de mult.
Să începem!

1. În romanul „Oameni, îngeri și demoni” ai modificat legenda Genezei. Cum ți-a venit ideea?

Merele de aur apar în legende sau basme, ele mereu sunt bine păzite și cresc în grădini ascunse de ochii muritorilor, undeva la marginea lumii sau într-o lume nevăzută. La greci mărul de aur este un simbol al erotismului, al dorinței, al discordiei. De aici, mi-a venit ideea: pomul cunoașterii binelui și răului putea fi chiar cel mai strălucitor și înțelept heruvim, Lucifer. De altfel…

Vezi articolul original 561 de cuvinte mai mult

Publicat în Interviu

Interviu # 13 Lina Moacă

10997335_456340767847194_2276100702954223429_n

1. Cum v-ati descrie și ce ne puteți spune despre originile dvs?

Un om simplu și complicat, visător, cu gânduri infinite și vorbe puține. Pot spune că satul, cu magia lui, m-a modelat și marcat iremediabil.

2. Ce v-a determinat să scrieți?

A fost un moment în care, pur și simplu, am simțit nevoia să-mi pun întrebări și să caut răspunsuri. Așa a început totul. Mi-am dat seama că gândurile mele nu au nicio limită, le-am descoperit puterea și m-am folosit de ea. Gândurile ne compun, sunt tot ceea ce suntem. E incredibil. Pământul are limitele lui, însă eu prin imaginație oricând le pot depăși.

3. Ce va inspiră cel mai mult?

Cel mai mult mă inspiră oamenii, o simplă privire, un zâmbet, o stare, o melodie, o întâmplare veselă sau tristă.

4. Ce hobby-uri aveți?

Pe lângă scris și lectură, mă pasionează din ce în ce mai mult și civilizațiile antice. Îmi doresc să recreez, la rândul meu, legendarul continent sau insulă, Atlantida, într-un viitor roman. De asemenea, acum vreo 7000 de ani, pe teritoriul României exista o civilizație uimitoare care trăia în armonie, nu cunoștea războiul, oamenii erau egali, niciunul nu avea mai mult decât altul. Era o civilizație iubitoare și creatoare de artă, de cea mai înaltă finețe și foarte durabilă, ținând cont că multe vase ceramice au fost descoperite de arheologi în stare aproape perfectă și pot fi admirate în muzee.

5. Ce ne puteți spune despre cărțile dvs?

12674319_977615918988173_1424384335_n
Valuri de viață este, de fapt, prima carte pe care am scris-o. Povestea are o bază reală. O prietenă foarte apropiată a avut un accident grav de circulație. O secundă de neatenție, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a ajuns în comă în stare critică. Epuizarea psihică ce a urmat după, m-a impresionat definitiv. Oameni, îngeri și demoni e cartea mea de suflet. Aici, cineva coboară sub pământ, numai ca să aducă lumina și acolo.

6. Ce planuri aveți în domeniul literar?

În acest domeniu nu-mi fac planuri, doar scriu și încerc să o fac cât mai bine.

7. Cum vedeți realitatea actuală?

Văd o oarecare trezire la nivel cultural, oamenii par că se întorc la origini, caută din nou frumosul în simplu, libertatea în a cunoaște, în a fi informat.

8. Care sunt scriitorii dvs preferați?

21df8-23267010
Mihai Eminescu cu geniul lui contemplativ spre eternitate.

9. Ce credeți despre literatura romană contemporană?

În ultimul timp am citit numai literatură contemporană și pot spune că România nu duce lipsă de oameni talentați, de o valoare incontestabilă, care merită să fie traduși și citiți de cât mai multă lume. Am descoperit și o confuzie de valori, dar, până la urmă, și ordinea se naște din haos.

Valuri-de-viata
10. Ce le transmiteți cititorilor dvs?

Citiți, cărțile vă dau putere, vă îmbogățesc universul interior, prin ele ajungeți la voi.

Mulțumesc, Mela!
Eu îți mulțumesc, Lina iar cu ocazia asta o fac dublu, și pentru cartea oferită spre recenzie.
# Mela

sursă: http://recenziicartibune.ro/2016/03/17/interviu-13-lina-moaca/

Publicat în Interviu

Interviu scriitoricesc cu Lina Moacă

linaSalutare,

M-am gândit să fac acest lucru cu interviurile mai des. Este foarte frumos să afli, de altfel, părerile oamenilor, ale scriitorilor privitoare la ceea ce au scris, la ceea ce au simțit când au scris. În câteva cuvinte: este frumos să asculți. Astăzi o vom asculta pe Lina Moacă, autoarea romanului „Oameni, îngeri și demoni” (recenzia AICI), care-și așteaptă următoarea cărticică, „Valuri de viață”, să iasă de pe porțile tiparului Editurii Herg Benet. Eu, unul, după ce i-am citit primul roman, abia aștept să-l citesc pe al doilea. Abia aștept!

„Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?”

Î: Dacă nu sunt prea indiscret, te-aș ruga să ne spui ce te-a impulsionat să scrii romanul „Oameni, îngeri și demoni”?

R: Cartea are o dedicație, răspunsul e acolo. Zâmbetul de nebiruit al unui om.

Î: În timp ce scriai, ai avut vreodată momente în care ai crezu că n-ai putea duce la bun sfârșit povestea gemenilor? Dacă da, în ce-au constat aceste momente?

R: Nu, nicio clipă, povestea a curs de la început până la sfârșit fără probleme și sunt sigură că ar putea continua dintr-o perspectivă literară mai bine conturată, mai pricepută.

Î: Dacă ar fi să încadrez romanul „Oameni, îngeri și demoni” într-un anumit gen, dincolo de cel ficțional, și raportându-te la realitatea pe care ai trăit-o în timp ce-l scriai, în ce tagmă l-ai încadra?

R: Dramatic.

Î: Dacă-mi aduc bine aminte, citisem într-un alt interviu cum că, de asemenea, ai surprins în roman și anumite părți din viața ta, mai mult sau mai puțin plăcute. În ce măsură, dincolo de partea ficțională, romanul surprinde realități din viața ta?

R: Nu pot spune în ce măsură, însă, cu siguranță, delirul meu ficțional e împletit strâns și complex cu realitatea.

Î: Lumea conturată în roman reliefează bunătatea, iubirea și cunoașterea, în mare măsură raportându-te la Divinitate. Dacă nu greșesc, ai studii în teologie, deci ești atrasă de partea aceasta, să-i zic, „mai abstractă” a lumii. Care este părerea ta privind Divinitatea și felul în care societatea actuală se raportează la ea și, lucrând (sau dimpotrivă) prin principiile enumerate mai sus?

R: Da, sunt foarte atrasă de mistere, de tot ceea ce ține de misticism, de lucrurile ascunse, istorie. Totuși, cea mai mare provocare sunt eu însămi, mi se pare esențial ca fiecare om să încerce să se descopere pe sine, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri. E foarte important să ne cunoaștem în profunzime pentru a găsi drumul cel bun spre împlinire, altfel riscăm numai să ne amăgim și să trăim o viață importată, ceva asemănător produselor în serie. Bucuria, emoția, iubirea, nu se vor obține niciodată urmând un anume tipar, ci ieșind din el prin unicitate, prin Eu, neasemuit, fără seamăn.

Î: Care a fost cea mai mare frică a ta atunci când scriai manuscrisul romanului?

R: Să nu cumva să-i reușească planurile Iluminatului. Mintea lui strălucită avea un potențial aproape infinit, singura piedică era că nu putea acționa direct, avea nevoie de substituți.

Î: În condițiile societății actuale, ce crezi că a ajuns omul să fie într-o mai mare măsură: înger sau demon?

R: Într-o mai mare măsură, aș spune: căldicel, oarecum indiferent și lipsit de răbdare.

Î: Se observă în roman, de asemenea, o lume mitologică care se conturează mai ales în istoria părinților celor doi gemeni. Întrebându-te ceva subiectiv, gândindu-mă că, bineînțeles, ai citit „Legendele Olimpului” ale lui Mitru, care legendă îți este cea mai cunoscută și care zeitate te-a atras cel mai mult?

R: Îmi plac toate foarte mult, dar în special legendele despre zeul luminii, al soarelui, Apollo și sora lui, zeița lunii, Artemis pentru că, într-un fel, fac parte din mitologia noastră populară. Făt-Frumos poate fi Apollo, Soarele, iar Ileana Cosânzeana – Artemis, Luna. De asemenea, mi se pare interesant că întregul cosmos este format din perechi contrastante care susțin acest spațiu în armonie: cerul și pământul, soarele și luna, ziua și noaptea, întunericul și lumina, bărbatul și femeia.

Î: De asemenea, de curând a fost anunțată publicarea viitoare a unui nou roman semnat Lina Moacă, anume „Valuri de viață”. Dacă romanul „Oameni, îngeri și demoni” nu ar fi fost acceptat de vreo editură, cel de-al doilea roman ar fi prins, în cele din urmă, viață?
21df8-23267010R: Da, el chiar a prins viață pe blogul meu.

Î: La final, mi-ar face plăcere dacă ne-ai spune câteva cuvinte despre frumusețea de a fi om – în maniera în care, evident, numai un om sensibil ca tine ar putea s-o facă. Pupici!

R: Frumusețea de a fi om? într-o lume normală ar fi: respect, bucurie, magie, emoție… iubire. Într-o lume dificilă: răbdare.

Mulțumesc, Andrei! Mi-a făcut plăcere!

Plăcerea mea, dragă Lina! 🙂 Vă invit să citiți acest articol, pe mine mă inspiră. M-a inspirat și romanul și, după cum v-am zis, abia aștept să-i citesc și cealaltă apariție literară. La cât mai multe și muuultă inspirație. Puteți cumpăra romanul „Oameni, îngeri și demoni” de AICI, de pe site-ul editurii. Numai bine și să aveți parte de lecturi frumoase!

sursă: http://falled.blogspot.ro/2015/10/interviu-scriitoricesc-cu-lina-moaca.html

Publicat în Interviu

Tinere și sexy? Cine? Scriitoarele contemporane din România!

Ce imagine iți apare în fața ochilor atunci când te gândești la o scriitoare? Te gândești la o femeie frumoasă și sexy? Da, se poate, scriitoarele prezentate mai jos îți vor demonstra asta. Le-a plăcut școala, le-a plăcut condeiul și n-au uitat că sunt femei, n-au uitat să placă. Imaginea frumuseții în Romania este una cunsumistă și este clar pentru toată lumea de ce ajung în atenția mass mediei, femei de o cultură îndoielnică. Dar…, noi nu suntem aici ca să judecăm, ci să sprijinim imaginea femeilor care au reușit să îmbine armonios arta, inteligența, frumusețea și senzualitatea feminină.

Să le cunoaștem și să le citim! (prezentate în ordine alfabetică)

Cristina Boncea, autoarea romanului „Octopussy”

Mă numesc Cristina, nu mai am mult și fac 18 ani, îmi plac pisicile și cafeaua. Romanul Octopussy este cartea mea de debut și în curând, sper eu să apară și continuarea ei. Pe viitor, îmi doresc să am cât mai multe proiecte legate de cărți și lectură, una din cele mai mari pasiuni ale mele, după scris”. Aceasta și-a publicat romanul de debut la editura Herg Benet. Cristina a obținut câteva premii pentru poezie și proză scurtă în cadrul unor concursuri școlare iar unadintre poveștile sale a fost publicată în ediția decembrie 2015 a Revistei de Suspans. >>cumpără romanul Octopussy<<

Natașa Alina Culea – autoarea cărților „Natașa, bărbații și psihanalistul” și „Marat. Iubirea are spini”

Natașa Alina Culea
Este născută în Tulcea, într-o familie mixtă de ucrainieni și polonezi, debutând cu romanul chick lit „Natașa, bărbații și psihanalistul”, la editura EPublishers (nov. 2014). În doar câteva luni, a scris și a publicat a doua sa carte „Marat. Iubirea are spini”, un roman de dragoste emoționant. Pentru Natașa, scrisul înseamnă „dezlănțuirea lupilor din ea”. „Trăiesc în acord perfect cu unul dintre tatuajele mele (Lubov spaset mir – Iubirea salvează universul). În cărțile mele se vor găsi subiecte tabu, pentru că umbrele umane au nevoie de lumină, nu de abnegare. Vorbesc despre autenticitate și curaj, despre iubirea pe care o redefinesc zilnic”. (Natașa Alina Culea) >>cumpără Natașa, bărbații și psihanalistul<< și >>Marat. Iubirea are spini<<

Diana Farca, autoarea romanului „La limită”

Diana Farca
„La limită este primul meu roman de ficțiune. Textul reprezintă o călătorie fascinantă în viețile celor puși față în față cu abandonul, care înlocuiesc suferința cu acceptarea. Sper ca romanul să vă ajute să vă redefiniți limitele!” Diana Farca are doar 26 de ani, un masterat în Dreptul Afacerilor și organizează campanii umanitare. „ Pictez, sunt melomană, cinefilă și colecționez viniluri, timbre și cărți vechi. Îmi place să călătoresc și ador sporturile la înălțime”. (Diana Farca) Prefața romanului ei este realizată de scriitorul și criticul literar Alex Ștefănescu.

Carmina Harr, autoarea romanului „Your Inner God. Who is the real you?”

Carmina Harr, Ramona Dudan, your inner good
„Cu certitudine, pot afirma faptul că scrisul îţi poate schimba viaţa. Este una dintre terapiile pe care le-am practicat şi a avut rezultate foarte bune. Minunea oferită prin intermediul scrisului este că îţi vin şi răspunsurile la toate întrebările tale. Mesajul cărţii este, practic, dincolo de cuvinte. Dacă îţi permiţi să te deschizi, Dumnezeul din tine scrie cu mâna ta tot ceea ce nu credea mintea ta vreodată. Sunt o femeie hotărâtă, foarte activă. Savurez experienţele pline de acţiune. Întotdeauna ştiu ce-mi doresc şi unde vreau să ajung. Actionez pentru ce vreau. Sunt o femeie expansivă, plină de viaţă.” (Carmina Harr)

Lina Moacă – autoarea cărții „Oameni, îngeri și demoni”

Născută pe 25 mai 1980 în Caransebeș, profesoară de istorie și religie, dar de câțiva ani scrisul este pasiunea ei. La editura Herg Benet și-a făcut debutul cu romanul „Oameni, îngeri și demoni”. Cartea abordează un nou mod de a privi viața, moartea și nemurirea. Personajele fantastice sunt ancorate în istoria biblică; Lucifer este mărul din care Eva mușcă, astfel ADN-ul omului se schimbă. Lina ne spune că „lumina veșniciei se vede numai prin ochiul iubirii; iar diversitatea, faptul că niciun om nu seamănă cu altul, este divină”. >>cumpără romanul Oameni, îngeri și demoni<<

Alina Șova – autoarea romanului „Două linii roșii”

Alina Sova
„Cred că e nevoie de mult curaj să parcurgi cărți pe care nu ți le-a lăudat nimeni, despre care nu ai auzit la școală, cărți peste care te-ai împiedicat la un moment dat, cărți peste care cerneala din tipografie e încă proaspătă. Cine sunt eu? Asta mă întreb și eu, destul de des în ultima vreme. Surpriza e când descoperi că ai idee, dar nu ai habar. Și că poate te-ai întrebat prea devreme sau prea târziu cine ești. De fapt, întrebarea mea preferată este <<ce spune asta despre tine?>> și să știi că dacă ești nebun de sincer când răspunzi, poți afla lucruri interesante. Două linii roșii – este un oftat. Că e oftat de tristețe sau fericire – e treaba cititorului să afle, și poate, să oftăm împreună.”

Nadina Maria Szakacs – autoarea cărții „Montesambra, bărbatul vieții mele”

Nadina Maria Szakacs
Născută pe 12 februarie 1988 în Arad, profesor de limba și literatura română. Scrie de lavârsta de 14 ani. Și-a început activitatea literară cu poezie, dramaturgie, iar în ultimii ani a fost preocupată mai mult de proză. Cartea de debut este „Montesambra, bărbatul vieții mele”, la editura Azbest Publishing – anul 2015. Această carte reunește cele mai frumoase gânduri de dragoste și recunoștință, este constituită ca un discurs confesiv în cadrul căruia este invocat un element din natură – muntele – foarte iubit de autoare, care a practicat la un moment dat speologia și în continuare participă la competiții de alergare montană. Cartea i se adresează lui, dar surprinde metamorfoza femeii care iubește, trăiește și luptă pentru idealurile sale într-o societate aflată în permanentă schimbare.

sursă: http://goodread.ro/tinere-si-sexy-cine-scriitoarele-contemporane-din-romania/